Se presupunea, ca domul a fost construit, avind drept baza, planurile renumitului arhitect vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach (1693-1742), fiul nu mai putin renumitului, la acea vreme, Johan Bernhard Fischer von Erlach. Intr-un document din secolul al XVIII-lea, si anume, "Wienerische Diarium" se aminteste de asezarea pietrei de temelie a Domului din Timisoara si totodata, se mentioneaza ca planul de arhitectura si constructie a fost intocmit de H. Joh. Jacob Schelblauer - Consilier al orasului Viena - (Innere - Stadt - Rath in Wien). Sediul episcopului diocezei romano-catolice a fost initial la Cenad, acesta fiind devastat de turci, s-a mutat la Szeghedin. In anul 1733, imparatul Carol al VI-lea, a mutat sediul la Timisoara episcop fiind in acel timp, Adalbert baron de Falkenstein. Datorita acestui fapt s-a hotarit construirea unei catedrale, a unui palat episcopal si a unor case pentru canonici, ceea ce a dus la punerea pietrei de temelie a Domului la data de 6 august 1736. In 1773, Domul a fost terminat sub conducerea inginerilor Carl Alexander Steinlein si Johann Theodor Kostka. In interiorul Domului, iese in evidenta altarul principal, sculptorul vienez Johann Joseph Rossler creand doua statui de mari dimensiuni, cea a Sfintului Carol Boromeus (in stinga) si a Sfintei Theresia (in dreapta), cat si perechea de heruvini care domina ornamentatia din partea centrala a altarului. Tabloul altarului principal il reprezinta pe Sfintul Gheorghe calare in lupta cu balaurul. Creatorul acestei opere de arta, Sfintul Gheorghe in lupta cu balaurul, a fost renumitul pictor si director al academiei artelor frumoase din Viena, Michael Angelo Unterberger (1695-1758), lucrarea fiind considerata ca o opera de maturitate deplina a pictorului (1755). rima orga in stil baroc, frumos ornamentata, a construit-o mesterul vienez Paul Hanke, in anul 1757, ea fiind inlocuita la sfirsitul secolului al XIX-lea cu actuala orga, produs al atelierului mesterului timisorean Leopod Wegenstein. In timpul luptelor cu turcii (1788-1790), Domul a servit ca depozit de sare, in anul 1849, fiind grav avariat, in timpul asediului, populatia care se afla intr-o stare critica, si-a cautat refugiul in cripta Domului, in aceasta fiind inmormintati episcopii, demnitarii si multe personalitati de vaza ale Banatului.Ultima restaurare a Domului, ca si a celorlalte constructii din jurul sau, a avut loc intre anii 1981 - 1982.